Din acest proiect am învăţat, dacă mai era nevoie că a fi dascăl nu înseamnă să proiectezi nişte activități, să intri în clasă, să predai o lecţie şi să iesi, închizând uşa după tine. A fi dascăl înseamnă să deschizi uşa sufletului tău spre sufletele elevilor, să vedem în copii fericirea, suferinţa, bucuria, emoţia, stări care stau în spatele fiecărei istorii personale a acestor elevi. Dar această necesită timp şi disponibilitate, înseamnă încredere de ambele părţi, care se câştigă în timp.
Proiectul „Vino la şcoală! Schimbă-ţi destinul!” mi-a oferit tocmai această oportunitate: de a cunoaşte mai bine copiii şi de a afla poveştile ai căror personaje sunt. Una dintre experienţele din proiect m-a marcat profund în acest sens.
Într-una din zile, în timp ce se făceau exerciții de ice-breacking, copiii au fost invitați să aleagă din multitudinea de cartonașe care erau așezate pe masă un cartonaș pe care îl consideră reprezentativ pentru sine și să își justifica alegerea făcută.
Elevul Baciu Cristian a ales un mostruleţ care ţine în mâna stângă o lingură şi în mână dreaptă o furculiţă. În faţa monstruleţului se afla o farfurie goală. Întrebat despre alegerea făcută, Cristian a dat un răspuns şocant pentru unii: a spus că aceasta este imaginea lui când ajunge acasă şi nu primeşte nimic de mâncare. Am aflat atunci că aceasta este realitatea lui: provine dintr-o familie numeroasă, cu un tată vitreg, cu venturi foarte mici și în care, de multe ori, a mânca pe săturate este doar un lux. Apoi am observat că de multe ori el nu consumă toată mâncarea pe care o primește în cadrul proiectului, preferând să o împartă și cu frații săi. Marcată de această poveste, am făcut ulterior demersurile necesare pentru ca familia acestui copil să depună dosar pentru bursă socială, pentru că părinții, fiind analfabeți, nu știau despre această posibilitate.
Cu siguranță, dacă nu am fi petrecut atâtea ore împreună în cadrul proiectului, astfel încât acest elev să aibă încredere în mine, nu am fi aflat niciodată această poveste, ținută secretă, pentru că la noi a fi sărac este o rușine. Dacă mai avea vreo îndoială despre impactul proiectului, a fost spulberată de astfel de povești. Dincolo de faptul că le oferim niște activități interesante, o masă caldă care poate este singura pe zi, le oferim suflet, înțelegere, comunicare și empatie. Ajutăm oameni!
Expert local GT, Nițu Ioana Raluca, Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Întorsura Buzăului